Succesul unuia- motivația altora

12:25

Profesorii Liceului Teoretic Doroțcaia sunt mândri de rezultatele frumoase ale discipolilor săi și succesul lor.

Pe data de 14 septembrie, întreg colectivul profesoral și elevii claselor a VII-a – a XI-a, au avut deosebita plăcere să asculte comunicarea minunată a elevei clasei a XII-a, Dicusar Nicoleta,despre experiența sa ca student de schimb cultural în Statele Unite ale Americii. Nicoleta a povestit despre momentele frumoase petrecute în SUA, locurile care le-a vizitat și particularitățile învățământului de acolo. La fel elevii au fost informați despre programul FLEX (Future Leaders Exchange) și despre modalitățile de aplicare pentru obținerea bursei FLEX și cum pot petrece un an academic în SUA.