„Super Coders 2025” – o zi dedicată creativității și tehnologiei.

12:46
La data de 1 noiembrie, în instituția noastră s-a desfășurat activitatea educativă Super Coders 2025, un eveniment dedicat promovării gândirii logice, a creativității și a pasiunii pentru tehnologie în rândul elevilor.
Participanții, ghidați de cadrele didactice Filipenco Elena și Constantinov-Postolachi Natalia, au descoperit lumea fascinantă a programării, au lucrat în echipă și au demonstrat că învățarea prin joc și experiment este cea mai eficientă și plăcută formă de educație. Elevii au avut ocazia să își valorifice potențialul digital, dar și să-și dezvolte abilități esențiale pentru viitor: colaborarea, comunicarea și gândirea critică.
Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului acordat de administrația instituției, care susține constant activitățile inovative și formarea competențelor digitale la elevi. De asemenea, aducem mulțumiri sincere părinților, care s-au arătat receptivi și implicați în procesul educațional modern, încurajându-și copiii să participe activ și cu entuziasm.
Un cuvânt de apreciere special revine elevilor participanți, care au dat dovadă de perseverență, imaginație și curiozitate, transformând ziua de 1 noiembrie într-o adevărată sărbătoare a tehnologiei și a învățării prin experiență.
Activitatea Super Coders a demonstrat încă o dată că, atunci când școala, familia și comunitatea lucrează împreună, educația devine nu doar utilă, ci și profund inspiratoare. Super Coders 2025 se desfășoară cu susținerea financiară a Fundației Orange Moldova, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), fiind implementat de TEKEDU.